Te vaiți mereu
că nu mai poți, c-ai suferit ca alții toți
dar...
ca tine-s mulți.
Eram doar de trei ani
cândva-n copilărie
când
“acei cu seceri roșii”
ne-au aruncat
pe noi, cei cinci copii,
părinții degradați din drepturi
într- o curte cu bipezii imorali,
a iadului împărăție.
Am fost păziți de Dumnezeu
în frig, batjocoră și foame
tânjeam după viața adevărată
chiar dacă eram doar un copil
care plângea în greu
și nu știam de Tine, Doamne.
Dar… au trecut ca norul gros
dușmanii,
viața-n care mi-au furat copilăria;
n-am fost scutită de necazuri mai târziu
dar printre ele, Dumnezeu,
mi-a dat iertare pentru ce-am greșit
și laudă îndrept spre El,
neascunzându- mi bucuria.